• Timestore
  • Revistă
  • Pandora – cele mai importante despre brandul, care a atras cu brățările sale

Pandora – cele mai importante despre brandul, care a atras cu brățările sale

Pandora – cele mai importante despre brandul, care a atras cu brățările sale

Compania Pandora este percepută în lume mai ales ca un brand, care se dedică producției de brățări. Dar nu orice fel. Este vorba de brățări, pe care, purtătoarele sale, de-a lungul vieții, le pot completa cu cele mai diverse pandantive și mărgele. În orice caz, sunt mult mai multe, care merită a fi știute despre brandul menționat. Le-am elaborat pentru voi în rândurile următoare.

Compania Pandora este percepută în lume mai ales ca un brand, care se dedică producției de brățări. Dar nu orice fel. Este vorba de brățări, pe care, purtătoarele sale, de-a lungul vieții, le pot completa cu cele mai diverse pandantive și mărgele. În orice caz, sunt mult mai multe, care merită a fi știute despre brandul menționat. Le-am elaborat pentru voi în rândurile următoare.

Istoria brandului Pandora

Poate cel mai interesant lucru la brandul Pandora, este transformarea lui. La început era vorba de o companie, care se ocupa de comercializarea bijuteriilor importate din Tailanda. Personal mergeau să le caute acolo, fondatorii brandului - cuplul Per și Winnie Enevoldsen. Bijuteriile importate le vindeau ulterior în Copenhaga daneză, unde din anul 1982 aveau propria companie.

În ceea ce privește transformarea menționată, aceasta a început din anul 1987. Antreprenorii plini de speranță și-au încheiat activitățile de vânzare cu amănuntul și s-au mutat în spații mai mari. Însă nu s-a terminat aici. Doi ani mai târziu, mai exact în anul 1989, în companie s-a luat o decizie importantă - soții Per a Winnie Enevoldsen au decis să producă în Tailanda propriile bijuterii. Faptul că intenția lor a fost cu adevărat serioasă a fost evidențiat și de angajarea la acea vreme a unui designer corporativ.

Unul dintre cele mai mare schimbări ale companiei a venit în anul 2000, când a fost prezentată brățara Pandora. Aceasta a devenit tot mai populară în următorii ani. Ținând cont de succesul său internațional semnificativ, compania Pandora a intrat și pe alte piețe din lume. În anul 2003 a ajuns cu oferta în America iar cu un an mai târziu în Germania și Australia. Și pentru ca să fie complet, în anul 2005, 2008 și 2010 și-a deschis treptat în Tailanda fabrici mare de producție.

Portofoliul companiei Pandora în prezent

În prezent, portofoliul companiei Pandora, este plin de bijuterii frumoase. Putem menționa fie colierele, cerceii, pandantivele sau mărgelele. Cele mai dorite și după mulți ani rămân brățările Pandora. 

Pandora_3_RO

Brățări Pandora

Brățările Pandora reușesc să atragă atenția deja de la prima vedere - mai ales datorită oportunităților de colecționare pe care le oferă. De obicei se adaugă pe ele pandantive și mărgele Pandora. Drept urmare, fiecare brățară este diferită. Fiecare purtătoare poate avea pe brățară diverse pandantive și mărgele. Identice sunt prin unicitatea și valoarea lor emoțională imensă.

Fiecare pandantiv sau fiecare mărgea în parte amintește purtătoarei sale un eveniment, în cadrul căruia i-a fost dăruit. În cele din urmă, așa pot fi concretizate la aceiași mână, cadourile de Crăciun, zi de naștere, onomastică, Valentin, Ziua Femeii sau orice altă sărbătoare. La urma urmei, brățările Pandora, pandantivele și mărgelele, sunt un cadou excelent și la așa evenimente, cum sunt de exemplu absolvirea, sfârșit de an școlar sau nunțile.

Sfatul nostru: Dacă vă place o astfel de ideii, dăruiți la cel mai apropiat eveniment, o brățară Pandora. Sau o puteți completa direct cu un pandantiv sau o mărgea, eventual cu alte bijuterii Pandora. În avans, veți scăpa de grija asociată cu alegerea cadoului potrivit. Pur și simplu veți completa tot mai multe pandantive și mărgele. Și în cazul în care doriți să dețineți o astfel de brățară, rugați pe cineva din familie sau prieteni, ca la următorul eveniment să vă ofere.

Și să nu uităm - brățările Pandora, ca și alte bijuterii de la acest brand, sunt fabricate din argint sterling calitativ, care în unele cazuri poate fi completat cu sticlă Murano sau chiar aur de 14 karate.

Pandora_4_RO

Cum se deschide brățara Pandora?

Pentru a evita eventualelor ruperi sau al deteriorări a unghiilor, recomandăm să deschideți brățara Pandora cu deschizătorul original Pandora. Dar dacă nu doriți să investiți într-un asemenea instrument, încercați următoarea metodă:

  1. Așezați arătătorul vostru sub clemă.
  2. În funcție de tipul de clemă, apăsați sau rotiți.

Atenție! Țineți întotdeauna canelura în așa fel, încât clema să fie îndreptată spre voi.

Cum se curăță brățara Pandora?

Baza îngrijirii corespunzătoare a unei brățări Pandora este lustruirea cu o cârpă moale în mod frecvent. Interesant este faptul că, poate fi achiziționată și în setul original Pandora, care este destinată pentru curățare. Dar practic puteți folosi orice cârpă potrivită. Ceea ce în mod clar vă recomandăm, este verificarea brățării într-o bijuterie, în mod frecvent - idel o dată în an. În afară că va fi curățată în mod precis, o vor verifica, eventual regla. 

Sfaturi utile

  • La curățarea brățărilor nu folosiți soluții de curățare agresive și nici agenți de curățare a argintului sau lustruire.
  • În cazul în care nu vă este suficientă o cârpă moale pentru lustruire, vă puteți ajuta și de apă călduță și cu puțin săpun.
  • Protejați-vă brățara de contactul inutil cu machiajul, parfumurile sau cremele.
  • Înainte de activitățile sportive sau de a face duș, recomandăm să o dați jos.

Pandora_1_RO

Pandantive și mărgele Pandora

Deși am oferit, puțin mai sus, suficient spațiu pandantivelor și mărgelelor Pandora, nu putem să nu le menționăm, încă o dată, individual. În ceea ce le privește, am dori să subliniem faptul că se produc într-o gamă largă de modele și forme - de la inimioare, litere, până la diverse animale, etc. Astfel, îndeplinesc cerința să fie pe placul tuturor.

Alte bijuterii Pandora

Bineînțeles, pe lângă brățări, pandantive sau mărgele, atrag atenția și alte minunate bijuterii din portofoliul brandului Pandora. Mai exact, am putea menționa fie colierele sau chiar cerceii. În ambele cazuri este vorba de accesorii de modă cu gust, care pot fi obținute sub diverse culori atractive. Cu toate acestea, asemenea pandantivelor și mărgelelor, cel mai adesea sunt produse în culoarea argintie, aurie sau roz. Dar în orice caz, puteți avea siguranța, că bijuteriile Pandora vor străluci alături de voi.

  • Fără a motiva 30 de zile pentru returnare

  • Compari.ro - ghid autentic de shopping

    Magazin de încredere Satisfacție 93 %

  • Garanție de originalitate 100% Numai produse originale

  • Expediem în fiecare zi lucrătoare 9618 modele pe stoc